miercuri, 19 octombrie 2011

#30
Existenta este una singura. Ea se exprima in milioane de forme, insa spiritul care este exprimat este acelasi. Este o singura divinitate, cu o varietate infinita de creaturi.
#31
Banii sunt un lucru ciudat. Daca nu ii aveti, lucrurile sunt simple, nu apare nici o problema. Insa daca ii aveti, problemele isi fac, cu siguranta, aparitia. Una dintre cele mai mari probleme pe care le creeaza banii este faptul canu stii niciodata daca tu esti cel dorit sau ei. Si acest lucru este atit de dificil de aflat, incit ai prefera sa nu ii ai deloc. Atunci, cel putin, viata ar fi simpla. Banii, care ar fi putut reprezenta o mare placere, devin insa - in acest caz - o sursa de angoasa. Nu ei sunt insa adevarata sursa, ci propria ta minte. Banii sunt folositori, nu este nici un pacat sa ii ai, nu este nevoie sa ai un sentiment de culpabilitate.
#32
Acesta este modul in care mintea isi creeaza starea sa de nefericire. Chiar daca cineva te iubeste, nu ii pune aceasta intrebare delicata: daca va spune ca te iubeste, vei avea indoieli, iar daca va afirma ca este atras de banii tai, il vei crede. Insa, in acest din urma caz, daca atractia o reprezinta banii, intreaga relatie este terminata. Iar in cealalta situatie vei continua sa porti in tine banuiala ca este atras de banii tai, nu de tine. Insa nu e nimic rau: banii sunt ai tai, la fel cum ale tale sunt si nasul, ochii sau parul. Iar celalalt te iubeste in intregime. Banii reprezinta, de asemenea, o parte a ta. Nu ii considera ca pe ceva separat, si atunci nu va fi nici o problema. Incearca sa traiesti o viata fara complicatii si cu cit mai putine probleme posibil.
#33
A cunoaste intreaga lume nu este nimic in comparatie cu faptul de a cunoaste misterul interior al fiintei tale. Insasi ideea de a compara este in intregime falsa. Fiecare individ este unic, deoarece nu mai exista nimeni asemenea lui. Faptul de a compara ar fi fost ceva normal daca indivizii ar fi fost asemanatori. Dar nu sunt. Nici macar gemenii nu sunt absolut identici. Este imposibil sa gasesti o alta fiinta care sa fie exact ca tine. Noi comparam deci fiinte unice, si de aici provin toate problemele.
#34
Un lucru fundamental, si in acelasi timp foarte dificil, este acela de a nu imparti viata in actiuni frumoase si actiuni prostesti, de a nu crea nici o diviziune. Toate sunt parti ale aceluiasi intreg. Trebuie numai sa aveti putin simt al umorului. Iar pentru mine simtul umorului este esential pentru ca persoana sa reprezinte un tot unitar. Ce este rau in aceste maruntisuri, in aceste lucruri prostesti? De ce nu puteti sa rideti, de ce nu puteti sa va bucurati de ele? Tot timpul judecati ce este bun si ce este rau. Tot timpul sunteti asezati pe scaunul unui judecator, iar acest fapt va face sa fiti seriosi. Florile sunt frumoase, insa ce sa spunem despre spini? Si ei fac parte din existenta florilor. Florile nu ar putea exista fara ei; spinii le protejeaza. Ei au o anumita functie, un anumit rol, o anumita insemnatate. Daca insa imparti mereu, atunci florile sunt frumoase iar spinii devin uriti. Aceasta seva hraneste insa tulpina, floarea si spinii. In viata copacului nu se produce nici o impartire, nu are loc nici un rationament. Floarea nu este favorizata, spinul nu este doar tolerat; amindoi sunt in intregime acceptati. Si acesta ar trebui sa fie si modul nostru de a vedea lucrurile in propria noastra viata. Exista unele lucruri, lucruri marunte, care, daca le judecati, par stupide, prostesti. Insa acest lucru se intimpla datorita rationamentului vostru; in realitate ele indeplinesc, la rindul lor, un rol esential.
#35
Singura functie a mintii este de a diviza la nesfirsit. Rolul inimii este de a vedea ceea ce uneste, lucru de care mintea nu este deloc capabila. Mintea nu poate sa inteleaga ceea ce se afla dincolo de cuvinte; ea poate sa inteleaga numai ceea ce este corect din punct de vedere lingvistic, ceea ce este corect din punct de vedere logic. Ea nu este preocupata de existenta, de viata, de realitate. Mintea este, ea insasi, o fictiune. Poti trai si fara minte. Insa nu poti trai fara inima. Si cu cit existenta ta este mai profunda, cu atit este si inima ta mai implicata.
#36
Viata este o curgere, este un fluviu, este o miscare continua. Dar oamenii au impresia ca ei insisi reprezinta ceva static.Numai obiectele sunt statice, numai moartea este incremenita; viata este o continua schimbare. Cu cit exista mai multa schimbare, cu atit viata este mai abundenta. Iar o viata abundenta aduce cu sine extraordinare schimbari, clipa de clipa.
#37
Nimeni nu este superior, nimeni nu este inferior, si nu exista nici persoane egale intre ele. Fiecare este unic. Egalitatea este, din punct de vedere psihologic, o aberatie. Nu toti oamenii pot fi un Albert Einstein sau un Rabindranath Tagore. Insa aceasta nu inseamna ca Rabindranath Tagore este superior pentru ca nu poti fi asemenea lui. Nici el nu poate fi ca tine. Eu cred ca fiecare reprezinta o manifestare unica. Trebuie deci sa renuntam la toate ideile de superioritate, inferioritate, egalitate si inegalitate si sa le inlocuim cu ideea noua de unicitate. Intr-adevar, fiecare individ este unic. Priveste doar cu mai multa iubire si vei vedea ca fiecare individ are ceva propriu, un lucru pe care nu il mai are nimeni altcineva.
#38
Fa pur si simplu doar ceea ce iti face maxima placere tie si celor din jurul tau. Fa ceva care sa inalte in tine un cintec si sa creeze un ritm al celebrarii in jurul tau. O astfel de viata o numesc religioasa. Ea nu se bazeaza pe principii, pe disciplina si nici pe legi. Ea se rezuma la o singura idee: aceea de a-ti trai viata in mod inteligent.
#39
Obedienta are o anumita simplitate; nesupunerea presupune o inteligenta de ordin mai inalt. Orice idiot poate fi supus, si de fapt numai idiotii sunt supusi. Persoana inteligenta intreaba intotdeauna: "De ce ? De ce trebuie sa fac acest lucru? Pina cind nu voi cunoaste motivele si consecintele, nu ma voi implica in realizarea lui." Numai asa devine cu adevarat raspunzatoare.
#40
Este imposibil pentru un sfint sa fie smecher, in timp ce un smecher poate fi sfint.